"In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
O carte pentru cei interesati de istorie dar mai ales pentru cei ce n-au iubit-o pina acum.

luni, 31 ianuarie 2011

DACII, DESCENDENTII PELASGILOR* CEA MAI VECHE CIVILIZATIE A EUROPEI!

Cea mai veche civilizatie a Europei, nu trebuie cautata la Ecuator, unde toate erau de-a gata, ci acolo unde omul a trebuit sa-si puna mintea la contributie ca sa supravietuiasca. Paralela dacica, inconjurand pamantul, ocrotea aici vatra VECHII EUROPE, si a vechii civilizatii. Avand la dispozitie pesteri, zacaminte minerale si camp agricol, in Dacia s-a dezvoltat de timpuriu o civilizatie autohtona, care a iradiat asupra celor din jur. migratorii si invadatorii au exercitat o influenta minora asupra autohtonilor, ca de altfel in orice evolutie etnologica. Pasind pe urmele strabunelor si
strabunilor Geto-Daci, ajungem cu Constantin si Dardu Nicolaescu-Plopsor in satul Bugiulesti,comuna Tetoiu, jud. Valcea. Aici ,,sapaturile arheologice executate in trei puncte: Pietris, Valea lui Grauceanu si Fantana alor Titei, au scos la iveala un bogat si variat material osteologic animal, datand din Perioada Cuaternara" (1,7-1,9 milioane ani).Aici ,,au fost identificate pana in prezent, minimum 25 specii de mamifere". Tot aici s-au descoperit cele mai vechi unelte de lucru de pe teritoriul Daco-Romaniei:,,oasa de animale sparte si fasonate pentru a fi folosite la strapuns, taiat, despicat, razuit si zdrobit [...]. Aceste descoperiri au situat zona Bugiulesti printre vetrele de antropogeneza din Europa, ca una dintre cele mai vechi statiuni ale hominizilor de pe continentul nostru. In enumerarea cercetarilor consacrate celor mai vechi unelte de pe teritoriul romanesc a constituit-o o descoperire a resturilor fosile ale insisi hominizilor care le-au confectionat si le-au folosit si carora oamenii de stiinta le-au dat denumirea de AUSTRALANTHROPUS OLTENIENSIS".
O alta categorie de unelte, cioplite din silex- ,,cele mai vechi gasite la noi, dateaza de aproximativ 600.000 de ani. Ele au fost descoperite pe valea Darjovului in Jud. Olt, pe valea Mozacului in Jud. Arges, si la Rahovita in Jud. Sibiu, si sunt asa numitele unelte de prund- bolovani de rau ciopliti astfel incat sa aiba o muchie taioasa sau un varf care sa poata fi utilizate pentru diverse operatii legate de obtinera si prepararea hranei [...]. Intr-o statiune paleolitica din Jud. Botosani, la Ripiceni, au aparut unelte realizate din aschii cioplite". Alte relicve s-au gasit la marea necropola a dacilor liberi de la Valeni (Jud. Neamt), ca si in alte locuri. Consider ca asa-zisele influente din afara, apar ca o eroare de interpretare a cercetatorilor. Stramosii Daco-Romanilor sunt creatori si pastratori ai celor mai vechi elemente de cultura originala, incepand cu perioada matriarhala, de la care s-au adapat alte civilizatii laturalnice, desi nu s-a recunoscut acest fapt. Exemplu Hesiod. Stramosii Geto-dacilor au avut o straveche scriere. Viorica Mihai Enachiuc admite in epoca bronzului alemente de scriere geto-dacica. Ele insa sunt mult mai vechi.
Cu arhitecta Silvia Paun mergem pe urmele rabojului strabun, un important instrument de cultura al lumii dacice. Intr-un studiu concis, ea se opreste la ,,Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi''. Urmarind diagrama sau ,,pentagrama magica -pitagoreica", constatam ca pe teritoriul dacic, ea este mult mai veche decat Pitagora. Asa, la Chindia, in satul Pescari, Jud. Mehedinti, intre semnele grafice rupestre, se afla si pentagrama magica. Vechimea acestui semn a fost evaluata de cercetatorul V. Boroneant, la 3000 de ani; la Nuca, in Jud. Buzau, in fundul pesterii, acelasi semn apare impreuna cu altele cu o vechime de circa 4000 ani; la Ditrau, semnele grafice au circa 1400 de ani, iar la Basarabi, in asezarea rupestra, semnele grafice, intre care si diagrama magica, au fost evaluate la 1200 de ani. 
Dar ceea ce a atras atentia savantilor din intrega lume asupra culturii Daco-Romane strabune, au fost in special cele trei tablite ceramice de la Tartaria, pe Mures, in Jud. Alba. ( http://youtube.com/watch?desktop_uri=%2Fwatch%34v%3DcNSBceh10BM&v=cNSBceh10BM ) S-au descoperit aici ,,resturi de asezari apartinand culturilor Turdas, Petresti si Cotofani. Intr-o groapa cu materiale de tip Turdas, au fost descoperite cateva figurine de lut ars si de alabastru, precum si trei placute de lut ars, dintre care doua sunt acoperite cu semne de caracter pictographic si se presupune ca redau texte stravechi. Unele semne de la Tartaria prezinta analogii cu cele de pe tabletele descoperite la Uruk-Warka IV (Mesopotamia Inferioara). In cea de a treia placuta este redat un om care merge in urma cu doua animale cornute. Pentru teritoriul Daco-roman, aceasta descoperire a fost socotita ca fiind de o importanta deosebita si comentata cu viu interes de marii sumerologi ai lumii. Avand in vedere documentatia clara de circa 4000 de ani, adusa de arhitecta Silvia Paun, in legatura cu ,,rabojul" dacic, presupunerea ca tablitele mentionate mai sus ar fi fost aduse de aiurea, cade de la sine.
Cel mai mare tracolog al lumii, Prof. Dr. I. C. Dragan, sublinia in 1980, la al XV-lea Congres mondial de stiinte istorice, la Bucuresti, ca in jurul
Dunarii Carpatice s-a dezvoltat poporul Trac si de aici a ajuns in ,,Peninsula Iberica si chiar America. Aheii si Dorienii au pornit de la Dunare". Era de fapt cel mai numeris popor din antichitate, dupa acela al indienilor. Tot Iosif Constantin Dragan sintetiza istoria multimilenara a poporului Daco-Roman, incepand cu stramosii Geto-Dacilor, din trupul carora ,,s-au desprins triburi care s-au deplasat spre est pana la Nipru (Marea Caspica - Ad-Ler), raspandind cultura lor Cucuteni (sau Tripoli cum o numesc vecinii mai noi); apoi au extins civilizatia bronzului si a fierului, denumita Hallstadt, spre nord
, in Carpati, pana la Marea Baltica, unde (Polonia de azi) au creat orasul Getidava sau Vistula; s-au extins spre Vest in Panonia, pe Dunarea Centrala, descinzand in Latium si in Italia Centrala prin Etruscii veniti din Anatolia pe mare, ( ETRUSCAN AND PELASGIAN MONUMENTS OF ITALY by Coen Vonk- 
http://www.theosophy-nw.org/theosnw/world/med/eu-vonk.htm ; ORIGINS OF THE ETRUSCANS -
http://www.applet-magic.com/etruscans.htm ) ca si in Iberia, cunoscuti sub numele de Tardesi-Turdetani, unde au dezvoltat prima civilizatie iberica; in sfarsit in sud, in toata peninsule Haemusului, prin Pelasgi, Achei si Dorieni, iar inaintea lor prin Dardanii fondatori ai Troiei. Luvitii, Hititii si Armenii plecati de la Dunare au poposit si s-au raspandit pana in Palestina, stabilindu-se in regiunea Gaza a lui Goliath. Dunarea precum si Nilul pentru Egiptni, a fost leaganul Europenilor Traci si Celti, care au impanzit Europa si, in special zona mediteraneeana, pe toata intinderea ei, de la est la vest". Centrul acestui mare popor era Corona montium (Transilvania Actuala). Generalul N. Portocala, in lucrarea ,,Din preistoria Daciei si a vechilor civilizatii", ajunge la concluzia ca ,,prima civilizatie a primului mare popor al lumii s-a intemeiat in Dacia".
Cercetatorul tracolog I. Popescu Puturi, in continuarea serialului Pe urmele stramosilor, ne prezinta capitolul ,,Vechea Europa". Este de fapt o sinteza a concluziei reputatei ,,cercetatoare americana Marija Gimbutas", ca Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500i.H." In ceea ce priveste figurinele de lut, desi au ,,unele afinitati cu cele cunoscute din Mesopotamia", cele din Daco-Romania nu pot fi un rezultat al ,,importurilor" si ,,migratiei" din aceasta zona.[...]
Oricum , rabojul, cele trei tablite de la Tartaria de pe Mures au determinat pe cercetatorii romani si straini ( N. Vasa din Cluj, Stefan Andreescu -Bucuresti, Vladimir Georgiev din Bulgaria, savantul Boris Perlev, T.S. Passek, V. Titov, sumerologul sovietis A.Kifisim, poetul Andrei Nadirov din Leningrad, Lydia Lovendal Papae, Nicolae Miulescu, Viorica Enachiuc -Mihai, C. Olaru, Ariton Vraciu, Paul Lazar Tonciulescu, Constantin Daniel, Alexandru Stanciulescu Barda, A. Lazlo, Marija Gimbutas), sa traga concluzia ca in Dacia a fost cu adevarat cel mai vechi centru cultural din intreaga lume, din cele cunoscute pana in prezent. Vladimir Georgiev
spune ca tablitele de la Tartaria sunt ,,mai vechi cu un mileniu decat monumentele scrierii sumeriene". Ar fi lipsit de sens sa nu impartasim concluzia sumerologului sovietic A. Kifisim, care a publicat si o harta special intocmita, incare demonstreaza ca ,,stramosii romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra culturii intregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei.
(DACII DE-A LUNGUL MILENIILOR de Preot Cercetator Istoric DUMITRU BALASA)
http://www.dacia.org/densusianu2002/Comunicarile_Congresului/Mihai_Diaconescu/mihai_diaconescu.html
http://studii-dacologice.com/studii-si-cercetari/prof-maria-ciornei-legile-belagine/

duminică, 30 ianuarie 2011

The Deep Roots of the Danube Civilization

The Deep Roots of the Danube Civilization

1. The high status of the Danube Civilisation

The “early civilisation” status can no longer limit itself to the regions which have long attracted scholarly attention (i.e. , Mesopotamia, the Levant and the ancient Indus valley), but it has to expand to embrace the Neolithic and Chalcolithic civilisation of the Danube Valley.

Some markers of civilization in southeastern Europe:
- Development of subsistence agrarian economy by improvement of agrarian land and technology. Agriculture is no longer limited to the best patches of arable land around the settlements, but it is practiced also on more difficult soil at some distance from the homestead. There is evidence of the use of the plough and the irrigation.
- Refinement and improvement of techniques of pottery production. The progress in pottery technology is equally fast in the west and in the east.
- The emergence of metallurgy was an independent process which was not influenced by Near Eastern traditions.
- An increase in trade can be observed since the mid-eight millennium p.t. (present time). It was a long distance trade and involved shells, marble, obsidian and copper.
- Urbanism. Within the expanding settlement, a more effective layout can be observed in the course of its development. The plans of street patterns and the alignment of houses become more complex in time. As for the size of settlements, some grow to offer homes for several thousand inhabitants.
- Homes. There are changes as to the size and functions of buildings. While the average size of houses is about 8 by 5 m, buildings in the larger town may have a length of up to 30 m, two stories, with three to four rooms on each floor.
- The buildings assume more specialized functions. By the eight millennium p.t., there is a tendency to either separate space according to stories in one house or, more preferably, to erect separate buildings with specialized functions. In addition, profane and sacral architecture tend to assume more distinctive features than in previous periods. At several sites, models of temples have been excavated. Some of them must have been large structures on broad platforms.
- Sophisticated patterns of religious imagery.
- South-eastern Europe developed its own system of writing (Danube Script) 7300 years ago and it is the oldest known to date.
- The origin of writing is evidently linked to the quantitative growth of the information which had to be recorded and transmit. For this reason the Danube Civilization developed a complex system of communication: the Danube System of Communication. It was composed of several elements: writing was only one of them, even though important, original and unique.

Other communication channels of the Danube System of Communication were: religious symbols, geometric decorations, figurative language, devices for memory support, star and land charts, ritualistic markings, numeric notations, family identity or community affiliation marks as well signs stating the owner/manufacturer/destination/content of an artefact.

- In a traditional perspective, statehood, hierarchies of authority and a stratified society were considered essential for achieving a higher organizational level of cultural development: civilisation. The Danube Civilization demonstrates that there were other major civilisations of the Old World where statehood was either unfeasible or a marginal factor. Where the ancient Danube cities flourished there was no state organisation that could be compared to the Sumerian city states or to dynastic , but rural and semi-egalitarian Neolithic communities and a network between the villages. In the Neolithic Danube Valley there is convincing evidence that statehood was not a necessary ingredient in the formative process of early civilisations

2. From many point of views the Old Danube Civilization has to be placed in a leading position in economic and cultural affairs.

As for the cultural chronology of crucial innovations, Old Europe holds the edge in pace as compared with the development in other regions. In the span of two thousand years from the mid-eight to the mid-sixt millennia p.t. compared with Danube Civilization the pace of development in the Orient is moderate, although steadily progressing. In particular, metallurgy and writing emerge much earlier in Europe than in Asia.

- Pyrotechnology which is a precondition for metal-working, advances more swiftly in the Occident than comparably in the Orient.

- There is an earlier archaeological record for several of the basic smelting technologies in Europe. Gold was worked in southeastern Europe more than one and a half thousand years earlier than in Mesopotamia.

- Urban agglomerations are known in Europe and Anatolia already from the eight millennium p.t. while, in Mesopotamia, the emergence of townships dates to the seventh millennium p.t.

- Writing makes an early appearance in Danube Civilisation and enters the sphere of ancient urban culture in Mesopotamia fairly late. The birth of writing is backdated from the kingdoms and the great city-states of the bronze age to the semi-egalitarian villages of Neolithic peasants and its barycentre moves from the Near East to south-east Europe.

In conclusion, if we are to make sense of the history of Old World civilisations, we have to recognise the high status of the Danube Civilisation inside them and its start-up in advance of some markers.


3. The classical theorem Ex Oriente lux is reversed in Ex Occidente lux

Before the new chronology had been established, scholars readily assumed Sumerian influence, not only in the sphere of writing but also in economic and cultural affairs. But there is evidence for a west-eastern drift of culture in the sixth millennium p.t. (present time). In particular, archaeological, anthropological and linguistic evidence is being gathered to demonstrate that the people in the Neolithic Old World were engaged in long-distant trade contacts and intercultural relations and that the impact of their influence was predominantly directed from west to east.

This cultural drift from Europe to Asia via the Aegean and Anatolia is explained by the time gap that can be observed in the archaeological records of the Danube Valley and Mesopotamia: the Danube Civilisation flourished before the Sumerian one.

The European cultural influx into Asia can be illustrated in an analysis of prominent technologies, for example writing. During the formative period of writing in Mesopotamia, the local tradition of signs on tokens and pictography merges with influences from abroad, from the west.

a.1 In the Near East, a crude sign system with special functions (i.e. accounting and record keeping) had developed in pre-deluge times (tenth millennium p.t.), and this became more refined in the post-deluge era. But it is tempting to construct a direct link between the system of count stones and early Sumerian writing. And yet, only some 30 of the 2,000 signs of the Sumerian script have equivalents in the token system.

a.2 In addition to the native token system there is another reservoir of visual signs for which local origin can be assumed, and these are the iconic signs of ancient Sumerian pictography, some of them highly stylised.

b. Before the introduction of the modern cultural chronology of south-eastern Europe, scholars were puzzled by the similarities of the signs in the oldest inscription of the Danube Civilisation with early Sumerian signs; these similarities were being analysed in the light of a Sumerian cultural presence in Europe.

Those who base their investigation on the new calibrated chronology are equally puzzled by the sign similarities, but the reconstruction of an assumed historical relationship between the Old Danube and the Sumerian writing has now to be associated with a west–eastern drift. Did the Old Danube tradition of writing influence the Mesopotamian tradition in its formative process?

Sign similarities of the Old Danube and the ancient Sumerian scripts are not limited to "simple" forms which might be explained as coincidental (e.g. motifs such as the head of an animal or the outlines of a tree).

Parallelism in the compared sign repertories also strikes the eye due to the many similarities in the details. In the provisional list of sign convergence, there are more than 40 sign parallelisms (excluding "simple" forms). The convergent iconic material can be extracted from the 230 Old Danube signs as compared with the 770 signs of the ATU-list.

4. The Danube Civilization as a network society.

The Danube Civilization changes the idea of civilisation and its historical formation, because witnesses another trajectory from foraging to complex agrarian societies far from the state model (This is well known from the Mesopotamian tradition since Sumerian times. The state model is a system of hierarchal and centralised authority: state organisation, social class stratification, already centred lay-out of the earliest towns, temple economy).

This newly "discovered" path to civilisation is a network of nodes (central settlements) linked by common cultural roots, exchange relationships of mutual political advantage and shared socio-economic interests.

It is a complex society characterised by semi-equality in social relations, the observance of reciprocal socio-economic interests, the absence of the state, the rise of urbanism through expansion to oil spot from villages to towns with thousands of inhabitants and without the need of many defence structures.

It is also an agrarian society, where the villages were not oppressed by the political authority of towns. The local economic surplus of villages is not monopolised by the inhabitants of urban centres. There is an efficient, although not centralised, relationship among towns. The distribution of goods and resources is based on interregional trade. It is a relatively tranquil confederation of strongly regionalised cultures with common roots. The development of a script was associated with the religious sphere and not with the economy and it was linked to images of female divinities.

The network model of society is present in the horizon of the Danube Valley, Indus valley and the Halaf culture (7.200 – 6.000 p.t.) in northern , in an area between Mosul and Aleppo.

5. The deep roots of the Danube Civilization.

There is no "sudden rise" of any civilisation. Looking at the "checklist" of cultural patterns which had evolved in the ninth millennium p.t., it is clear the accumulative effect of cultural memory. In the structures of Danube Civilization, we do not simply find elements relating to the Neolithic Age but many bricks of older cultural periods which can be traced back even to the Palaeolithic Age (e.g. the manufacture of figurines in different materials; belief in female divinities as patrons of nature and culture).

The impressive correspondences between prehistoric symbols and signs of writing suggest, if not common meaning, at least a common principle of representation lying behind the representative act.

The discovery and the stress of close correspondences and impressive analogies between symbols and marks on rock art or on bone objects and Danube Script is an important step to interpret some of the former as “precursors of writing”. The Neolithic writing of proto-Europe was therefore preceded by a cognitive and symbolic revolution: the invention, starting with a simple graphic element, of complex geometrical motifs and their exceptionally logical organisation.

In conclusion, literacy has inherited a clear propensity for abstraction, a familiarity with geometry and a numerological knowledge from the older populations of hunter-gathers. These took refuge during the last ice age in some temperate climate enclaves and invented primitive forms of pre-writing.

6. The acknowledgement of the Danube Civilization has important cultural repercussions on the European identity.

It brings an enrichment and expansion of the historical and cultural matrix on which our European identity is based, because the civilisation of the Danube is by now considered one of the “mothers” of modern European culture.

by Marco Merlini

vineri, 28 ianuarie 2011

ARKAIM,MISTERIOASA CETATE A GETILOR

Arkaim, cea mai misterioasă cetate ridicata de geti

Arkaim, cea mai misterioasă aşezare antică, situată în regiunea Celiabinsk, în sudul Uralilor, a fost descoperită în 1987, în timpul lucrărilor de adâncire a văii răului din apropiere, care urma să fie inundată. Autorităţile locale doreau să construiască un rezervor imens de apă, pentru irigarea câmpurilor aride. De atunci, istorici, arheologi şi numeroşi cercetători au încercat să înţeleagă secretele acestei cetăţi circulare, mai ales pe cele legate de naţia care a locuit aici în urmă cu peste 4000 de ani, la vârsta la care a fost datată aşezarea. Arkaim, la fel de vechi cât Babilonul
Săpăturile au scos la iveală o structură bazată pe cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, că cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmizegetusa până în Mexic. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi de-o vârstă cu Egiptul şi Babilonul.
S-a avansat ipoteza că populaţia care a întemeiat Arkaimul aparţinea celei mai vechi civilizaţii, numită indo-europeană, deşi, dacă luăm în calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinită ca europeano-indiană. Vadim Cernobrovi, un arheolog rus, este de părere că cei care au întemeiat acest oraş antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura ariană, căci şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăştiei de pe teritoriul geto-dacilor.
Vadim Cernobrovi este copleşit de înfăţişarea cetăţii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul îţi lasă o impresie incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile. Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste cercuri. Încă nu ştim importanţa lor, dacă erau făcute în scop defensiv, ştiinţific, educaţional sau pur şi simplu ţineau de vreun ritual”.
O cetate abandonată
Cetatea a fost construită pe un deal, un loc virgin, fără să fi existat altă aşezare înainte, după un model care, după părerea cercetătorilor ruşi, imita secţiunea unui trunchi de copac, dar în planuri în trepte, fiecare cerc coborând o treaptă faţă de cel precedent.
Întregul ansamblu reprezintă un complex complicat, având probabil rost civil, citadin, dar şi funcţie religioasă, fiind orientat după poziţia unor constelaţii. Cetatea circulară conţine 60 de clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă asigura tot confortul, cu spaţii structurate în jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperişul era boltit, cu orificiul de evacuare a fumului protejat, ca să nu pătrundă ploaia sau ninsoarea. Fiecare casă avea o anexă, o cămară pentru păstrarea alimentelor. Apa era adusă printr-un sistem de conducte subterane, foarte ingenios şi util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau şi rolul de a regla tirajul focului, folosit, în opinia cercetătorilor, şi la confecţionarea unor bunuri de uz comun, din cupru şi bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub cămări, apă rece curgătoare având rol de răcire a încăperii.
Cetate protejată printr-un sistem anti-furtună
Piaţa centrală din Arkaim, de formă neregulată, avea pe margini, din loc în loc, altare ritualice pentru foc. Cercetătorii au observat că oraşul era echipat cu un sistem antifurtună, care îl proteja împotriva ploilor torenţiale, apa scurgându-se, prin canale, în vale. Casele erau protejate împotriva incendiilor, materialele de construcţie fiind impregnate cu o substanţă ignifugă. Cu atât mai curios este modul în care locuitorii au părăsit oraşul, incendiindu-l intenţionat, după ce şi-au strâns strictul necesar, fără să fi fost ameninţaţi. Cercetătorii au ajuns la această concluzie pentru că nu există rămăşiţe umane şi nici indicii că ar fi avut loc vreo luptă în împrejurimi. Un mod similar de părăsire a cetăţilor l-au practicat şi mayaşii.
În zonă apar fulgere globulare, iar oamenii sunt cuprinşi de atacuri de panică
Specialiştii de la staţiile de monitorizare a anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se manifestă în aria oraşului-cetate: fluctuaţii ale parametrilor magnetici şi de temperatură, care se măreşte sau scade cu 5 grade Celsius spontan, fără să fie un efect al schimbării atmosferice, precum şi fulgere globulare. Şi turiştii care se perindă prin Arkaim se plâng anual de stări nefireşti, sunt cuprinşi inexplicabil de panică, cu creşterea tensiunii şi accelerarea bătăilor inimii, dar şi de o stare de febră, toate dispărând brusc, aşa cum apar. Mulţi copaci din zona prezintă malformaţii şi trunchiuri torsionate, semne că există focare geopatogene, ceea ce ar putea explica de ce oamenii şi animalele nu se simt bine dacă stau prea mult în zonă. În plus, geologii au constatat că există şi fracturi de plăci tectonice în valea Arkaimului, munţii din jur fiind activi seismic, o altă sursă a anomaliilor fizice. Stările nefireşti semnalate de oameni pot fi provocate şi de canalele subterane de apă, concentrări de resurse minerale sau terenuri mlăştinoase, toate acestea fiind descoperite nu departe de cetatea de la Arkaim.
Geţii din actualul teritoriu al României, constructorii cetăţii
Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrării “Civilizaţiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de construcţie circulară, total atipic pentru regiune, masageţilor, geţi care au emigrat în masă, în mai multe etape, ajungând până la Munţii Urali, în China şi Tibet, păstrând de-a lungul timpului religia şi simbolistica solară. Deshayes remarcă “organizarea de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţat ulterior arta funerară a vechiului Orient.
Relieful concentric al ţării noastre, model pentru cetate
Până să mergem mai departe cu masageţii, acest popor uitat de istoria ţării de provenienţă, România, e bine de amintit o particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief concentric, care coboară în trepte, de la Munţii Carpaţi la Subcarpaţi, la dealuri şi podişuri, apoi la câmpii. Un model circular sacru, am putea spune, pentru triburile plecate în bejenie. În ce priveşte cetatea solară Arkaim (în limba română arhaică “im” înseamnă noroi, mal), probabil că “arcă” fusese doar un popas spre destinaţia finală, de aceea au şi părăsit-o, aparent fără motiv.
Cert este că în ruinele cetăţii au fost descoperite săbii scurte cu lame curbate, ceramică ornamentată cu zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze, aceleaşi simboluri fiind prezente şi pe cămăşile din pânză topită purtate de localnicii văii Arkaim. Toate acestea duc cu gândul la folclorul geto-dac, deşi vechimea cetăţii Arkaim este mult mai mare. În schimb, urmele arheologice descoperite în Ucraina sunt extrem de asemănătoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale Prutului, şi datând din urmă cu 4-5 milenii.
Mesageţii, adoratorii Soarelui
Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrări “Civilizaţia veche a Iranului”, îi descrie în termeni elogioşi pe aceşti masageti, “aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalii duşmani ai lui Cirus”. După cum scria şi istoricul grec Hekataios, care trăia la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul, sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă, de aramă. Harnaşamentele cailor le sunt împodobite cu aur, iar ei poartă în bătălii centuri şi fruntare de aur”.
Regina mesageţilor îi înmoaie capul duşmanului său într-un burduf plin de sânge
Una dintre cetăţile masagetilor a fost descoperită de arheologul sovietic S.P. Tolstov, în 1940, la Sar – Daria. Era tot o cetate circulară, în vârf de deal, înconjurată de un zid dublu de apărare, umplut cu pământ, ca murul dacic. Nu departe de această cetate s-au înfruntat oştile lui Cirus, în 530 î.Hr., cu cele masagete, conduse de regina Tomiris. Herodot ne spune că “cea mai mare parte a oştii lui Cirus a fost nimicită, iar Cirus însuşi şi-a găsit acolo sfârşitul. Tomiris a umplut un burduf cu sânge de om, a pus să fie căutat leşul lui Cirus printre mormanele de perşi morţi şi când l-a găsit i-a înmuiat capul în burduf, ocărând mortul: “Ţi-am promis atunci când mi-ai ucis fiul prin înşelăciune că o să te înving şi o să te satur de sânge!”"
Enigma amazoanelor de pe monumentul circular de la Adamclisi
Urmaşul lui Cirus, Darius, a pătruns în 517 î.Hr. cu oştile în ţinutul masageţilor, Horezm, care a trebuit să se supună, “în afară de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a fost oprit din războaiele de cucerire dincoace de Dunăre, “unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salva pe rege şi armata lui să împărtăşească soarta lui Cirus, fugăriţi de ostile geţilor”. Un alt mare comandant al antichităţii, Alexandru cel Mare, a poftit să-i cucerească pe masageţi, dar a dat greş. Horezmul a rămas în afară cuceririlor lui, totuşi, unul dintre prinţii locali, Faramane, a vrut să încheie cu Alexandru o alianţă împotriva sciţilor de la Marea Neagră.
Conform istoricului expediţiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de călăreţi şi-i promitea că, dacă Alexandru va accepta alianţă, va aduce şi pe vecinii lui, colchii şi amazoanele! Conform lui Brentjes, alianţa lui Faramane a reuşit să-i alunge pe sciţii din Ucraina şi de mai departe. Poate că această mare bătălie este consemnată pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar şi amazoane prinse în luptă (mulţi istorici susţin că monumentul este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia). Faramane a înfiinţat statul “Amu Daria”.
“Cetatea berbecului viril” a dahilor
Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (“dahii şi dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin în “Letopiseţul Ţării Moldovei”) care se aşezase la nord de lacul Aral şi care tăbărî, la 250 î.Hr., sub conducerea lui Arsache şi a lui Tiridates, în nord-estul Iranului. Cetatea lor circulară, care pare a fi construită după planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusă în mod ciudat de către istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort”!!, deşi conform limbii române actuale, sensul ar fi mai degrabă “berbecul viu”. Fără supărare, “coi” e cuvânt străvechi, cu conotaţii de virilitate!
Urmaşii dahilor lui Arsache au întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de Mitreadates. Iar Surenas (originar probabil din munţii cu acelaşi nume, Şureanu, unde a înflorit cultul solar din timpuri străvechi), strălucită căpetenie a oştilor regelui part Orodes al II-lea, a învins şapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, în anul 60 î.Hr. După modelul răzbunării reginei masageţilor, Tomiris, lui Crassus i s-a tăiat capul şi i s-a turnat pe gură aur topit, “ca să-l sature de setea de aur care l-a mânat la război”.
Zvastici solare şi la Staraia Riazan
În urmă cu câţiva ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit în Rusia, lângă Staraia Riazan, o cetate având o construcţie considerată de “tip Stonehenge”, numai că avea dimesiuni mai mici şi era din lemn, ca cea de la Sarmizegetusa, din Munţii Şureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai înaltă, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia, o arie bogată arheologic, începând cu paleoliticul. Echipa de arheologi a constatat că sanctuarul are 7 metri în diametru şi este format din coloane din lemn de jumătate de metru grosime, situate la distanţe egale una de alta. În centru se afla o altă construcţie, rectangulară, şi un pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite în partea de est şi de sud a sanctuarului.
Pilonii cercului formează o poartă prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează răsăritul. Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la Sarmizegetusa, în zig-zag, asemeni unor raze solare, şi altele şerpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma sanctuarului nu a fost descoperită nicio aşezare. Nici nu era bine pentru sănătatea omului să existe o aşezare la confluenţa a două râuri, iar preoţii din vechime ştiau acest lucru.
Originile getice ale cetăţii Arkaim
Din moment ce numai masageţii şi dacii lui Arsache ridicau cetăţi circulare prin stepele Asiei, putem presupune că “arienii” care au construit Arkaim erau strămoşii lor. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publică, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa leagănul arienilor, în timpul primei lor apariţii, în spaţiul carpato-dunarean. Astfel de construcţii circulare, “aparate ale lui Uriel”, cu rol astronomic, astrologic şi agronomic, sunt caracteristice primei civilizaţii.
Reamintim că în “Cartea aştrilor cereşti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este învăţat de îngerul Uriel cum să construiască un “aparat ceresc”, pe care să-l lase pământenilor. Reconstruit după instrucţiunile lui Uriel, de către cercetătorii britanici Christopher Knight şi Robert Lomas, acesta a ieşit exact de forma şi dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Şi atunci, nici nu ne mai miră de ce, oriunde se găsesc astfel de sanctuare, în jur sunt denumiri străvechi ce amintesc de uriaşul Uriel: Urali la ruşi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriaşi. Ca o regulă, toate aceste “aparate” sunt bazate pe anumite zile, solstiţiile de vară şi iarnă, când razele soarelui cad pe o anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională pavată cu plăci de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut, prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Acelaşi model sacru îl aveau şi preoţii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn şi granit. Arkaim nu este decât o altă cetate-sanctuar închinată Soarelui, de slujitorii lor străvechi: arienii din bazinul carpato-dunarean.
Sursa: www.formula-as.ro

marți, 18 ianuarie 2011

SE RESTABILEŞTE DREPTATEA! A CÂTA OARĂ?

Societatea Internaţională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.
O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,
SCOASĂ DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.
Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...
Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei."...
La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...
Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...
Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...
Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...
"Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...
N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Nota redacţiei
Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.
Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: "Noi nu suntem urmaşii Romei!"

articol preluat blog casa noastra romania dacia

marți, 11 ianuarie 2011

UN MISTER ISTORIC,STATUILE DACILOR DIN ROMA

. Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister. Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina:
Dacii din Vatican


Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exist
a un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta "prizonier dac". Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.
Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci. Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta,
Un mister istoric: Dacii Din RomaCap de dac - Vatican
 
parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian. Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia "Captivus Dacus" (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma. In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.
La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

Calea Triumfului:
Dacii de pe Arcul lui Constantin


In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti. Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.
Un mister istoric: Dacii Din RomaArcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, asezate deasupra coloanelor
 
Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forul lui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent de raspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi.
Turistii incep sa umple Colosseum-ul, cei mai multi ignorand frumusetea statuilor de pe arcul de triumf. Ma alatur lor, fara sa pot fi impresionata prea tare de acest imens amfiteatru, in care a curs atat de mult sange, s-au ucis atatea animale si atatia oameni. Colosseum-ul este, pentru mine, cel mai bun loc pentru a admira, de la inaltime, chipurile scaldate de eternitate ale dacilor de pe Arcul lui Constantin.


Intoarcerea dacilor

Un bust enorm, probabil, candva, statuie intreaga, se afla la Muzeul Borghese: un tanar dac, cu ambele maini lipsa si cu fata zdrobita. Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.
Dacilor din muzee le mai zambeste cate un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai aminteste poate, vag, de scanteierile sabiei curbate, in ultima lor lupta de aparare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecatorii, mereu altii, tot mai grabiti, iar cate o pasare se mai odihneste pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stang cu o fibula domneasca. Iar in depozitele prafuite, din cand in cand, un paianjen isi tese panza in cate o palma de dac... Cine sa le poarte de grija? Cine sa le redea identitatea? Cine sa le descifreze misterul si sa-i readuca, simbolic macar, acasa?
Un mister istoric: Dacii Din RomaLeonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei
 
Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.

"Statuile au fost sculptate dupa modele reale.
Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma"


- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?
- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la "curte") in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, r
Un mister istoric: Dacii Din Roma
 
elativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte - opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti - Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de "barbari" (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.
- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?
- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, dea
supra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost "jefuite", materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.
STATUI DACI-IN GRADINA BORGHESE -ROMA


"Dacii au mainile impreunate,
nu legate, asa cum procedau romanii
cu prizonierii barbari"


- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?
- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci "prizonieri", insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea "asteptati, va rog", isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si - aici devine interesant - impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un "barbar", il legau cu mainile la spate,
Un mister istoric: Dacii Din Roma
 
pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.
- Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?
- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a "barbarilor" in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii "barbare", in locul cel mai de pret al lor, Forul.
- Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?
- Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta - Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin - si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei - este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii "barbari". Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii "barbari" (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.
STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS

Mai rea decat moartea: uitarea
Un mister istoric: Dacii Din RomaGaleria Braccio Nuovo, dominata de daci
 

Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?
Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra. Noi suntem cei care continuam sa le risipim cetatile, fara sa le vedem sufletul in fiecare piatra, cum adevarat jelesc versurile poetului: "De teama sa nu inviem,/ Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,/ Toate frumusetile, ca-ntr-un blestem,/ Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu soarele./ Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,/ Langa vetre marunte./ Daca te uiti bine, inapoi/ In pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi".
 STATUI DACI-MUZEUL ERMITAJ
ARTICOL DE AURORA PETAN

luni, 3 ianuarie 2011

IMPARATII ROMANI DE ORIGINE TRACO-DACA



Chiar dacă au fost înfrânţi în război, dacii au ajuns împăraţi la Roma. Constantin cel Mare şi alţi împăraţi romani erau de origine dacică

 

 



Constantin cel Mare, primul împărat creştin al lumii (Sfântul Constantin), şi mama sa, împărăteasa Elena (Sfânta Elena), erau daci – ne asigură cercetătoarea Aurora Peţan. Împăratul Constantin a pus statuile dacilor pe Arcul său de la Roma. Daci sunt reprezentaţi şi pe sarcofagul împărătesei Elena. 
Dar nu numai Constantin cel Mare, ci şi alţi împăraţi ai Romei au fost de obârşie dacică: Regalian, strănepotul lui Decebal, Aureolus, ciobanul din Carpaţi, Galeriu, “olteanul” “care i-a răzbunat pe daci”, precum şi Daia şi Licinius. 

“Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere. De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică”, scrie Aurora Peţan, într-un articol intitulat“Împăraţii daci ai Romei”

“De ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman?” – este întrebarea la care autoarea oferă un răspuns în finalul materialului. 


Într-un 
interviu acordat în 2007 revistei “Formula As”, Aurora Peţan menţiona că statuile dacilor păstrate în muzeele Romei, făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma, îi înfăţişează pe aceştia cu mâinile împreunate, dar nu legate, cum procedau romanii cu prizonierii barbari. 
În opinia cercetătoarei, faptul că dacii sunt reprezentaţi (glorificaţi) alături de romani pe Columna lui Traian este un lucru total inedit şi un mare mister: 

“De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", în centrul de elită al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalităţile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie să uităm că acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice, putem adauga că, în acelaşi timp, acest loc de o mare importanţă pentru romani a fost dedicat în mare parte şi glorificării dacilor. Învinşii au fost glorificaţi şi omagiaţi de învingători. Acest lucru consider că este de o mare importanţă şi poate fi considerat total ieşit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii "barbare", în locul cel mai de preţ al lor, Forul”. 



“Ei nu sunt prizonieri: nu există nici măcar o singură statuie de dac cu mâinile în lanţuri. Ochii lor ascund o enigmă, expresia lor este aceea a unor înţelepţi. De ce au vrut romanii să îi aibă, în mijlocul Romei şi în mijlocul imperiului lor, pe aceşti enigmatici iniţiaţi, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for şi le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea şi sacrificiul? Nu Traian şi neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie să le fim recunoscători pentru ca i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem să-i dam afară pe daci din ţara lor, prin nepăsarea noastră.
 




































IN MOMENTUL DE FATA CIND TOATE POPOARELE MODERNE ISI CAUTA CU STRASNICIE "ACTE DE IDENTITATE ISTORICA", AR FI O CRIMA DIN PARTEA NOASTRA, A ROMANILOR, SA FIM NEPASATORI LA CEEA CE NE APARTINE.
 Daca am auzit de Burebista, Deceneu si Decebal ca despre cei ce au contribuit la formarea si mentinerea regatului Dac, iar despre Traian ca cel care a cautat sa distruga civilizatia daca cucerind 14% din teritoriile ei, furindu-le tezaurul si transportindu-l la Roma unde a fost topit (parte din monedele turnate din el fiind date cadou celor ce au luat parte la jefuirea, asa-zisa "cucerire" a Daciei), sa vedem ce s-a mai intimplat cu marele neam al tracilor (pelasgilor).
 In jurul anului 300 dupa Christos, marele neam al tracilor avind nucleul dacic ca element conducator, ajunge din nou in fruntea tuturor neamurilor europene si... ale lumii. Imparatul Galenius cel Batrin, fiul Romulei (femeie daca din cetatea Recidava), pe numele lui adevarat Vacarul Armentarius, dupa ce primeste de la Senatul roman titlul de imparat roman, se declara dusmanul numelui de roman considerindu-l imporopriu si schimbind numele din Imperiul Roman in acela de Imperiu Dacic (Fontes II, 6-7). Majoritatea populatiei acestui imperiu fiind formata din daci-traci, cum de altfel si armata.
 Limba dacica este cunoscuta in istorie sub numele de "latina vulgara", fiind de fapt limba imperiului. Scriitorul roman Lactantius in "Romanos Dominarentur" (Fontes II, 6-7) se plinge ca dacii Nord-Dunareni au ajuns stapinii romanilor, iar toata suita lui Galerius cel Batrin provenea din dacii de la Nordul Dunarii.
 Astfel ca DIN CUCERITI, DACII AU DEVENIT CUCERITORI, SCHIMBIND NUMELE IMPERIULUI ROMAN IN IMPERIUL DACIC, aceasta fiind concluzia celui mai mare dusman al dacilor de atunci, Lactantius in 325 AC.
                                REGALIAN,STRANEPOTUL LUI DECEBAL

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de “dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.         
                                                                                                                                   
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.
Dacia – abandonata sau eliberata?
Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca “Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

 

 AUREOLUS, CIOBANUL DIN  CARPATI


Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”. Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata. Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.
    
 IMPARATUL  GALERIU, "OLTEANUL" CARE  I-A RAZBUNAT PE DACI

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale. Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup. Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de “roman”, declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.


Dar              CONSTANTIN SI  ELENA.ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL DE TRIUMF
     cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.
Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la Roma
Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma.
Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita “Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

AURORA  PETAN